Copyrights

Revista Analele Ştiinţifice ale Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (Serie nouă), Teologie Ortodoxă, publică materiale originale, care nu au mai fost publicate în alte reviste sau volume. În cazul unor materiale care au mai fost publicate, dacă acestea se remarcă prin contribuţia substanţială în domeniu, pot fi publicate în revista Analele Ştiinţifice ale Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (Serie nouă), Teologie Ortodoxă, autorul având obligaţia de a menţiona titlul iniţial (dacă este diferit) şi revista sau volumul în care a mai fost publicat articolul. În astfel de situaţii, revista Analele Ştiinţifice ale Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (Serie nouă), Teologie Ortodoxă, nu-şi asumă responsabilităţi financiare sau de altă natură legate de drepturile de autor, considerând că autorul care propune materialul spre publicare fie este deţinătorul drepturilor de autor, fie a obţinut în prealabil acordul scris al deţinătorului acestora.

Revista Analele Ştiinţifice ale Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (Serie nouă), Teologie Ortodoxă, nu-şi revendică dreptul exclusiv de publicare a materialelor, autorii putându-le publica ulterior şi în alte reviste sau volume, dar cu menţiunea că acestea au fost publicate iniţial în Analele Ştiinţifice ale Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (Serie nouă), Teologie Ortodoxă, numărul, anul şi intervalul de pagini.

După publicare, fiecare autor primeşte un exemplar tipărit al numărului care conţine materialul său, fie de la sediul revistei, fie prin mandat poştal, la adresa indicată de autor.